joi, 25 aprilie 2013

Depozitul de îmbrăcăminte Second Hand Covasna – stil și calitate la prețuri avantajoase


Calitate la prețuri accesibile ? Stil și originalitate cu investiție minimă ? Există așa ceva ? Da ! Achiziționând haine de la magazinele second hand nu doar că economisim bani, dar putem să ne și construim un stil vestimentar original. În alegerea hainelor, pe lângă design-ul care dă valoare estetică, contează foarte mult și calitatea materialelor din care sunt fabricate. Calitatea este importantă chiar și la alegerea hainelor second hand. Să fim realiști : nimeni nu își dorește să cumpere haine care sunt rupte sau pătate. Deși multe magazine oferă haine din import la o calitate îndoielnică, acest lucru nu este valabil pentru toate. Există magazine second hand care nu doar că oferă haine de calitate la cele mai bune prețuri, dar și reușesc să reprezinte cu succes viziunea ecologică a conceptului de dezvoltare durabilă. Este adevărat faptul că mulți oameni atunci când se gândesc la second hand văd doar partea economică, însă nu trebuie să omitem faptul că a cumpăra haine de la second hand este și o modalitate eficientă de reciclare și implicit de protejare a mediului înconjurător. Spuneam că există magazine care oferă clienților lor nu doar prețuri scăzute, ci și calitate a
produselor. Unul dintre ele este  depozitul de îmbrăcăminte și încălțăminte second hand din Covasna, soluția optimă pentru orice problemă legată de vestimentație. Depozitul vă așteaptă cu o gamă variată de articole vestimentare pentru toate vârstele și pentru toate gusturile. În acest depozit veți găsi haine din import, de cea mai bună calitate, de la cele mai cunoscute branduri : H&M, Zara, C&A, Burberry, Adidas, Early Days. Hainele și încălțămintea sunt aduse din țări precum Anglia, Olanda, Germania și sunt de calitate superioară : nu prezintă defecte, pete care nu pot fi îndepărtate prin spălare.
În funcție de sezon, depozitul sortează și expune spre vânzare acele haine care răspund pretențiilor clienților săi. De la pantaloni, la rochii, de la tricouri la hanorace, există o gamă largă de articole vestimentare, pentru toate mărimile și în cele mai variate culori. Veți găsi haine pentru femei, bărbați și copii pentru toate ocaziile. Depozitul este organizat pe raioane astfel că accesul se face foarte ușor. Stocurile sunt înnoite permanent, ceea ce permite un flux continuu de noi și atrăgătoare oferte. Se pot face cumpărături și en gros, depozitul fiind unul dintre distribuitorii de top ai sectorului de vestimentație second hand. Așadar, dacă aveți un magazin și doriți să vă aprovizionați cu produse de calitate, pentru a veni în întâmpinarea clienților, depozitul de îmbrăcăminte din Covasna vă oferă cele mai bune prețuri.   
Dacă sunteți adepții stilului vintage, depozitul de îmbrăcăminte second hand din Covasna este locul ideal pentru dumneavoastră. Vă puteți completa colecția de accesorii vintage prin achiziționarea, la prețuri rezonabile, a unor modele vestimentare care exprimă fidel spiritul epocilor trecute. Garderoba dumneavoastră se poate îmbogății cu articole originale care să vă pună în valoare personalitatea. Puteți să-i impresionați pe cei cunoscuți prin originalitatea cu care combinați diferite haine și creați de fiecare dată un look nou, provocator. Vă puteți lăsa imaginația să se exprime liber și să alegeți ținute diverse, fără a vă simți constrânși de aspectele financiare.   
Așadar, se poate ! Stil și calitate la prețuri avantajoase !

miercuri, 17 aprilie 2013

Județul Covasna


 Situat în centrul țării, în interiorul Carpațiilor de Curbură, județul Covasna prezintă o economie bazată în principal pe exploatarea resurselor naturale. 
 Populația județului înregistrată la recensământul din 20011 era de 206.201, în ușoară scădere față de anul 2002, când erau înregistrați 222.449 de locuitori.
  În ceea ce privește nivelul de trai, județul Covasna ocupă locul 31 la nivel național. Acestă poziție se explică prin rata șomajului foarte ridicată și a salariului mediu net care este cu 25% mai mic față de salariul mediu înregistrat la nivel național. Conform Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă din Covasna, la începutul anului, rata șomajului în județ era de 7,72%, simțitor mai ridicată față de media națională care era de 5,52%. Din cei 6.891 de șomeri înregistrați, aproximativ 81% dintre ei dețin studii minime (primare și/sau gimnaziale). Analizând șomajul pe vârste se observă că 25% dintre șomeri au vârste cuprinse între 30 și 39 de ani, 22% au între 40 și 49 de ani. Tinerii cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani prezintă procentul cel mai scăzut în numărul șomerilor, aproximativ 9%. 
 Salariul mediu net înregistrat în Covasna la începutul anului a fost de 1.145 de lei, în timp ce salariul mediu la nivel național era în jur de 1500 de lei. În același timp, în ceea ce privește productivitatea, calculată după Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, angajații județului Covasna sunt printre cei mai puțini productivi la nivel național. Astfel, un angajat covăsnean contribuie cu 34% mai puțin la bugetul local față de contribuția medie la nivel național.


 Principalele ramuri economice ale județului sunt: exploatarea resurselor minerale, dintre care cele mai importante sunt izvoarele de ape minerale, industria construcțiilor de mașini și echipamente agricole, industria de prelucrare a lemnului și producția de mobilier,industria alimentară, agricultura și turismul.     Conform datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice, cea mai importantă companie din punct de vedere economic este firma de electrocasnice Domo. Aceasta asigură peste 1500 de locuri de muncă în judeţ, iar în anul 2011 firma a avut o cifră de afaceri de peste 165 de milioane de euro.
 Cei mai importanţi poli economici ai judeţului sunt Sfântul Gheorghe, Covasna şi Târgu Secuiesc. Principalele activităţi economice ale municipiului Sfântu Gheorghe sunt în industria textilă şi de confecţii, în industria alimentară, în comerţ, servicii şi turism. 
 Covasna este cunoscută pentru izvoarele de apă minerală ce traversează oraşul. Mare parte din economia municipiului se bazează pe îmbutelierea și distribuirea apei minerale. Alte sectoare economice importante în oraș sunt industria alimentară, agricultura și turismul. Târgul Secuiesc desfășoară activități cu precădere în domeniul confecțiilor, comerțului, serviciilor și agriculturii. 
 Județul Covasna are un potențial turistic foarte ridicat. Principalele forme de turism întâlnite în județ sunt: agroturismul, turismul montan și de agrement și cel mai căutat, turismul balnear. În Covasna găsim două rezervații naturale importante la nivel național: Muntele Puciosu cu Peștera de sulf Turia și Mestecănișul de la Reci. Județul este cel mai cunoscut de turiști pentru stațiunile sale balneo-climaterice: Covasna, Balvanyos, Malnaș, Vâlcele și Șugaș. Apele acestor stațiuni sunt folosite în scop terapeutic. Și din punct de vedere al turismului cultural, Covasna reprezintă un punct de interes la nivel național.